Rețetele și sfaturile străbunicii. După 100 de ani

Descriere

Cu ceva timp în urmă, în timpul vacanţei de vară, autoarea a simţit că este timpul pentru o serie de manuscrise autodescriptive ca origine, un omagiu pentru înaintașii săi. Pentru fiecare dintre noi vine un timp în care este imposibil să mai fim împreună cu bunicii şi străbunicii…

Dar ce minunat ar fi, de dorul lor, în această viaţă să mai putem, măcar o dată, să ne strângem cu toţii la o cină în familie şi să ne potolim focul care ne arde în suflet… Ce bine ar fi, chiar şi pentru doar o oră.

Iată ce ne spune autoarea:

„Dacă i-aș putea reîntâlni, nici nu ştiu ce-aş face mai întâi: i-aş mângâia sau le-aş vorbi necontenit? Îmi amintesc cum copil fiind simţeam dragostea, grija, onoarea dar şi umorul înaintaşilor mei. Aşa se face că tot ce am realizat, am realizat prin forţe proprii şi multă muncă, aşa cum am fost educată şi am convingerea că orice ar întâmpina în viaţă o fiinţă umană, indiferent de gradul de demonizare la care ne-ar supune ceea ce ne apare ca negativ în cale, trebuie să credem în destin, în legea compensaţiei şi să fim exemple de putere, oriunde ne-ar purta paşii. Așa am publicat un manuscris prin care hrana corpului vine şi se întâlneşte într-un habitat unic cu hrana spiritului, într-un moment potrivit şi plin de semnificaţii: 100 de ani de la Marea Unire.”

O apariţie care ne aminteşte tuturor de unde a plecat bucătăria modernă şi care au fost paşii săi evolutivi. Reţetele, îmbogăţite printr-o prezentare ce le condimentează plăcut, sunt accesibile oricui prin simplitatea lor, iar interesul pentru gustul final al unui preparat este evident. Cartea se adresează tuturor cititorilor pasionaţi de arta culinară şi de istoria acesteia. Era bine ce mâncau românii cu zeci de ani în urmă? Există asemănări cu ce se mănâncă astăzi la noi? Era sănătos sau diferit de restul lumii? Mai trebuie amintit că acest caiet a fost scris în sudul ţării, în zona Ialomiţa–Călăraşi, unde se afla domeniul familiei Smeianu, regiune în care consumul de peşte, de vânat, de lactate, legume, grâu şi porumb era frecvent. Reţetele s-au perpetuat prin dedicaţia femeilor descendente ale acestei familii, până în ziua de astăzi. Această apariţie editorială, încurajează pe toţi ceilalţi care găsesc astfel de scrieri, să nu le arunce şi să le păstreze ca pe o comoară nepreţuită, niciodată uitată.

Pe atunci, populaţia României unite era preponderent formată din ţărani, iar boierimea reprezenta un procent mic. Clasa socială mai înstărită încerca să aducă populaţiei majoritare plusuri de învăţăminte, protejare a sănătăţii oamenilor, educaţie şi chiar activităţi care înfrumuseţau viaţa de la sat.

A fost ca o întoarcere în timp. Unul dintre caiete vă este prezentat astăzi dumneavoastră pentru a folosi cu plăcere reţetele şi sfaturile din anii 1920, dar şi pentru a compara aceste reţete cu altele, culese în timp (spre exemplu cu Sanda Marin, editată pentru prima oară în 1936). Caietul reprezintă de fapt o bază a ceea ce se mânca frecvent în acele vremuri.

Aşa se face că astăzi, la aproape 100 de ani de la scrierea sa, lucrarea Rețelele și sfaturile străbunicii mele are grijă să nu uităm care erau reţetele şi sfaturile principale în orice aşezare.

Paginile Caietului de astăzi sunt împănate cu fotografii de unde reiese că modul acestora de socializare era mult mai puternic decât cel de astăzi.

În speranţa că veţi descoperi cu interes şi afecţiune nostalgică ponturile gospodăreşti de acum 100 de ani, vă invităm cu mândrie să parcurgeţi aceste file.